Acatist la Icoana Maicii Domnului de la Strâmba (Sălaj)

Acatist la Icoana Maicii Domnului de la Strâmba (Sălaj)

După rugăciunile începătoare...

Condac 1

Pe izvorul cel de daruri curgător, pe Împărăteasa lumii, care a născut pe Împăratul nostru Hristos Dumnezeu Cel de viaţă pururea dătător, să o cinstim ca pe Maica noastră a tuturor, şi să-i cântăm: Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Icos 1

Puterea iubirii tale ne cheamă, Stăpână. Şi nemărginita ta bunătate ne strânge în jurul tău, PreaSfântă. Căci, precum albinele se îndulcesc cu mierea de pe faguri, aşa şi noi, lipiţi de tine, ne îndulcim de mierea darurilor tale cele sfinte. Pentru aceasta, cu dragoste cântăm ţie:

Bucură-te, PreaSfântă Fecioară Maria;

Bucură-te, Sfântă a Sfintelor, de Dumnezeu aleasă;

Bucură-te, PreaSfântă Născătoare de Dumnezeu;

Bucură-te, Maica Ziditorului tuturor;

Bucură-te, Maica Mântuitorului, Împărăteasa cerului;

Bucură-te, Împărăteasa lumii, mijlocitoarea noastră la cer;

Bucură-te, Stăpâna noastră, de Dumnezeu dăruită;

Bucură-te, Doamna noastră din cerul cerurilor;

Bucură-te, Lauda Bisericii lui Dumnezeu;

Bucură-te, Maica darurilor şi a iubirii de oameni;

Bucură-te, Maica îndurărilor, izvor nesecat al milei;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 2

Cum m-aş putea arăta ţie, Măicuţă, eu care am greşit cerului mai mult decât nisipul mării, dacă nu m-ai învălui tu cu privirea ta cea blândă?! Pentru căldura chemării tale, şi dragostea ta de Mamă, cu care ne mângâi ne-ncetat, îţi cântăm cu smerenie: Aliluia!

Icos 2

Privind la chipul tău, nu mă mai satur de pacea ce ne-o picuri în suflet şi în gând. Ce mare dar icoana ta, PreaSfântă, pe care însăţi ai sfinţit-o, în ea, la noi venind! Pentru darul aceasta pe care ni l-ai făcut, îţi cântăm cu râvnă:

Bucură-te, Altar al Împăratului tuturor;

Bucură-te, că Rai înflorit te-ai arătat;

Bucură-te, că-n slavă şi frumuseţe te-ai îmbrăcat;

Bucură-te, că stâlp de tărie credincioşii te-au aflat;

Bucură-te, chip al blândeţii binecuvântat;

Bucură-te, ridicarea sufletelor din păcat;

Bucură-te, bucuria celor ce te-au căutat;

Bucură-te, că îndrumătoare rugătorilor eşti;

Bucură-te, că înţelepciune tu dăruieşti;

Bucură-te, solitoarea a toată lumea;

Bucură-te, că înmiresmezi pământul venind în icoana ta;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 3

Domnul a rânduit, nobilului Chiachi, îngerul să-i picure-n gând, părintelui Luca de la Iclod să-i ceară, icoană să-ţi zugrăvească, şi mănăstirii Strâmba s-o dăruiască, veşnic locaşului să-i fii ocrotitoare, şi rugătorilor tăi îndrumătoare. Pentru aceasta lui Hristos Domnul, cu mulţumire-I cântăm: Aliluia!

Icos 3

Lucru minunat s-a arătat, Maică de Dumnezeu Născătoare, când prin darul părintelui Luca, harul tău cel lucrător, prin dreapta sa pe icoană a picurat, când, cu rugăciune multă şi post aspru el te-a pictat, arătându-ne cum eşti, în culorile crăieşti. Pentru aceasta, cu drag, îţi cântăm:

Bucură-te, palat preaînfrumuseţat al Duhului Sfânt;

Bucură-te, fiinţa cea mai frumoasă de pe pământ;

Bucură-te, că îngerii în cer privesc chipul tău cel blând;

Bucură-te, că lumea te poartă în suflet şi-n gând;

Bucură-te, că frumuseţea ta în milele tale o găsim;

Bucură-te, că de mierea darurilor tale ne îndulcim;

Bucură-te, că la chipul tău frumos din icoană noi venim;

Bucură-te, că pace prin rugăciune de la tine primim;

Bucură-te, că bucurie sfântă aflăm la tine priviind;

Bucură-te, că mângâiere, în căldura privirii tale aflăm;

Bucură-te, că icoana ta, e odor de minuni purtător;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 4

De strajă chinoviei dintru început ai stat, Maica Celui PreaÎnalt, drept care, naşterii tale-n cer mănăstirea a fost închinată, de sihaştrii de-altă dată. Pentru rânduiala aceasta preaînaltă, cu bucurie sfântă îţi cântăm ţie: Aliluia!

Icoas 4

Tu rugăciunea lor ai ascultat, când unei mame, copila bolnavă i-ai vindecat, încât văduvei gârbove bucuria i-ai redat, care drept mulţumire mănăstirea aceasta ţi-a ridicat, şi cu alese daruri locaşul l-a-nzestrat. Pentru lucrarea aceasta, îţi cântăm şi noi:

Bucură-te, Mireasa Cerului, pe dinăuntru înfrumuseţată;

Bucură-te, că-n undelemnul bucuriei eşti îmbrăcată;

Bucură-te, că palat Duhului Sfânt eşti toată;

Bucură-te, că de părinţii tăi, Domnului ai fost închinată;

Bucură-te, că Tatăl Ceresc, frumuseţea ta a voit;

Bucură-te, că Duhul Sfânt la tine a venit;

Bucură-te, că la noi, Fiul prin tine s-a coborât;

Bucură-te, că slava cerului pe umerii tăi a curs;

Bucură-te, că Maică lumii pentru virtuţile tale ai ajuns;

Bucură-te, binecuvântarea lumii rânduită de sus;

Bucură-te, că sălaş sufletelor noastre te-ai făcut;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 5

Sub privirea ta cea lucrătoare, mănăstirea a-nflorit, două şcoli a găzduit, icoane multe s-au zugrăvit, şi locul din anonimat l-ai ridicat, încă şi-n centru cultural l-ai transformat. Cărările de-nchinători le-ai umplut, să se bucure în ceruri, sihaştrii cei dintru-nceput. Pentru rânduiala aceasta, cu mulţumire îţi cântăm: Aliluia!

Icos 5

Nenumărate lucruri minunate cu binecuvântarea ta aici s-au întâmplat, căci icoana ta PreaSfântă, făcătoare de mari minuni s-a arătat. Îngerii în ceruri pe toate le-au notat, pentru bucuria ce atâţia închinători prin tine au aflat. Pentru aceasta cu evlavie îţi cântăm:

Bucură-te, că mângâiere toţi închinătorii tăi au primit;

Bucură-te, că celor fără prunci, rugăciunea le-ai împlinit;

Bucură-te, că pe cei încercaţi i-ai întărit;

Bucură-te, că pe bolnavi ai tămăduit;

Bucură-te, că celor singuri, speranţă le-ai dăruit;

Bucură-te, că la orfani, ocrotitori le-ai găsit;

Bucură-te, că celor bătrâni, putere le-ai dat;

Bucură-te, că pe văduve le-ai ajutat;

Bucură-te, că pe cei cu neputiinţe răbdarea i-ai învăţat;

Bucură-te, că slujitorilor tăi ajutor nepreţuit te-ai arătat;

Bucură-te, că pe închinători i-ai luminat;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 6

Dar cel făcător de rău, n-a mai răbdat, şi prigoană peste mănăstiri şi peste monahi s-a iscat. Durere peste durere s-a pus, când mai toate locaşurile sfinte, de slujitorii răului s-au distrus. Din rânduială preaînaltă însă, de icoana ta nu s-au atins. Pentru aceasta, cântăm lui Dumnezeu cu mulţumire: Aliluia!

Icos 6

În pragul bisericii tale, PreaSfântă, stareţul Onisim a picat răpus, când dărâmării bisericii şi profanării icoanei tale s-a opus. Prin jertfa lui, cinstire de martir ţi-a dat, şi cerul pentru vecie a câştigat. Pentru rânduiala aceasta, îţi cântăm cu smerenie:

Bucură-te, că răufăcătorii de tine nu s-au atins;

Bucură-te, că dragostea slujitorilor pentru biserică a învins;

Bucură-te, că stareţul mănăstirii te-a iubit nespus;

Bucură-te, că profanării icoanei tale cu preţul vieţii s-a opus;

Bucură-te, că sufletul lui mulţumit la cer s-a dus;

Bucură-te, că oamenii cu preţuire l-au prohodit;

Bucură-te, că pentru jertfă, coroană de martir a primit;

Bucură-te, că sfinţii pentru fapta măreaţă l-au fericit;

Bucură-te, că îngerii cu cinste sufletul la cer i-au urcat;

Bucură-te, că numele şi amintirea lui până azi au rămas;

Bucură-te, că pe toate, după dreptate, tu le-ai rânduit;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 7

Dumnezeiesc zid locului te-ai arătat, Maica Celui PreaÎnalt, chiar dacă două secole mănăstirea pustiită a rămas, atunci când pământul a ajuns sălaş duhului vrăjmaş. Căci tu, singură, permanent vie-n icoană, locaşul l-ai apărat, până ce zorii revenirii lui la viaţă iarăşi s-au arătat. Pentru aceasta, cu mulţumire cântăm ţie: Aliluia!

Icos 7

Cântau îngerii în biserica ta, PreaSfântă. Sfinţii, nevăzuţi psalmodiau. Îi acompania săltând natura, prin tot ce viaţă-n jur avea. Şi multe suflete trecând pe cale, tainic ţi se închinau, pentru bucuria sfântă, pe care aicea o simţeau. Pentru lucrurile acestea minunate, care în jurul tău se petreceau, îţi cântăm şi noi cu evlavie:

Bucură-te, Maica celui PreaÎnalt şi Maica lumii;

Bucură-te, că te cântă natura în mersul ei;

Bucură-te, că te măresc vietăţile pământului;

Bucură-te, că luminătorii în faţa ta se-nclină;

Bucură-te, că vânturile din faţa ta se retrag;

Bucură-te, că vicleanul fuge când te vede pe tine;

Bucură-te, că tainic pe cale tu treci;

Bucură-te, că ţie îţi cântă îngerii;

Bucură-te, că ţie ţi se închină drepţii;

Bucură-te, căci cu tine sunt apostolii;

Bucură-te, că toţi şi toate, te cinstesc pe tine;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 8.

Revărsatu-s-a lumina adevărului Tău Hristoase peste ţinuturile acestea, că s-a umplut potirul neamului de lacrimi, şi la rugăciunea lui Te-ai aplecat. Şi întru mila Ta, ai alungat robia potrivnicului, izbăvind sufletele noastre de la pieire. Pentru aceasta cu mulţumire Îţi cântăm, Hristoase Doamne: Aliluia!

Icos 8

Ca zorile tainice ale dimineţii, lumină peste întuneric s-a arătat, când hotărâre PreaSfânta a luat, cuvioşi iarăşi de şi-a ales, obşte nouă de şi-a format. Şi pe rând i-a cercetat, până ce i-a aflat, pe cei dornici să se jertfească, cu Dânsa alături, mănăstirea Strâmba iarăşi să înflorească. Împreună cu ei, îţi cântăm:

Bucură-te, Maica Domnului, că vremuri noi s-au deschis;

Bucură-te, că slujitori râvnitori la mănăstire-au venit;

Bucură-te, că şi Sfânta Liturghie dintru început s-a rânduit;

Bucură-te, că Domnul, locul de sus l-a vegheat;

Bucură-te, că numele tău, frumuseţe locului a împrumutat;

Bucură-te, că lumea în jurul tău la mănăstire s-a adunat;

Bucură-te, că icoana ta veşmânt de lumină a căpătat;

Bucură-te, că harul tău lucrător pe toţi i-a ajutat;

Bucură-te, că sub Acoperământul tău monahii au stat;

Bucură-te, Stăpână, floare din rai, ce pe pământ te-ai coborât;

Bucură-te, temelia vieţii duhovniceşti;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 9

Cu multe încercări şi ispite ei s-au luptat, dar toate în mod minunat s-au aşezat, când lucrurile bine au înţeles, şi pe tine PreaSfântă, stareţă mănăstirii te-au ales. Pentru aceasta, noi care, ca pe stareţa noastră şi-a mănăstirii te cinstim, la tine venim, şi cu plecăciune smerită pentru toate îţi mulţumim, cântând: Aliluia!

Icos 9

Slava ta ca un crin iarăşi a înflorit, cu lumina darului tău mănăstirea s-a înnoit, biserică frumoasă în cinstea ta s-a construit, icoana cea seculară, la loc de cinste slujitorii au rânduit, pe tot omul care te caută să îl primeşti, ca o stareţă ce eşti. Pentru toate acestea, cu bucurie cântăm ţie:

Bucură-te, stareţă luminoasă a mănăstirii Strâmba;

Bucură-te, cea care reverşi peste toţi dulceaţa harului tău;

Bucură-te, cea care arăţi mila ta celor ce te cunosc;

Bucură-te, că ne izbăveşti de vrăjmaşii de tot felul;

Bucură-te, că rugăciunile noastre nu le treci cu vederea;

Bucură-te, cea care deschizi visteria darurilor, întregii lumi;

Bucură-te, mijlocitoarea celor ce te iubesc şi cinstesc;

Bucură-te, PreaSfântă, care la plânsul lumii te-apleci;

Bucură-te, că pribegia noastră în lume o veghezi;

Bucură-te, că cerul şi pământul sunt pline de slava ta;

Bucură-te, că la Înfricoşata Judecată de faţă tu eşti;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 10

Toţi spre icoana ta privesc, şi ochii de la ea nu-şi dezlipesc. Ştiu toţi că în ea, PreaSfântă, vie tu eşti, că pe toţi îi auzi, şi-i aştepţi, cererile să le împlineşti, de neputiinţe să-i slobozeşti. Prin tot ce faci pentru noi ne-ntăreşti, arătându-ne cât de-aproape ne eşti, şi cât de mult ne iubeşti. Şi toţi, în cor îţi cântăm: Aliluia!

Icos 10

Sub mantia ta PreaSfântă, răspunsuri la toate găsim, frământările pălesc, bolile ne slobozesc şi putere dobândesc cei ce pentru semeni trudesc. Cu blândeţe din icoană şi tu ne priveşti, şi mila-ţi preasfântă, peste noi o slobozeşti, durerile noastre ţie ţi le treci, ca o Mamă ce ne eşti. Pentru aceasta, cu plecăciune îţi cântăm:

Bucură-te, Maica milostivirii şi a îndurării;

Bucură-te, că eşti nădejdea noastră;

Bucură-te, că pace şi bucurie dăruieşti cinstitorilor tăi;

Bucură-te, că de orice întristare ne izbăveşti;

Bucură-te, ochii inimilor noastre îi luminezi;

Bucură-te, că de necazuri şi ispite ne uşurezi;

Bucură-te, că sănătate sufletelor noastre dăruieşti;

Bucură-te, că zi şi noapte, de veghe lumii tu eşti;

Bucură-te, că pacea ta cea sfântă peste rugători o reverşi;

Bucură-te, că scăparea noastră din toate nevoile tu eşti;

Bucură-te, că Fiul tău toate cererile ţi le-mplineşte;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 11

Domnul din încercări prin tine ne slobozeşte, căci tot ce-I ceri tu, Maica lui Dumnezeu, El împlineşte, după cum ţi-a promis, când dragostea ta pentru lume în ceruri s-a scris. Nouă, El ni te-a dăruit mângâiere cerească, bucurie sfântă la toată suflarea lumească. Iară noi, bucurându-ne de purtarea Sa de grijă faţă de neamul omenesc, Îi cântăm cu multumire: Aliluia!

Icos 11

Se veselesc cerurile, PreaCurată, că milele tale, din belşug revărsate s-au descoperit lumii până la marginea pământului, prin sfintele tale icoane. Şi peste tot, s-a preaslăvit numele tău. Pentru aceasta, cu bucurie îţi cântăm:

Bucură-te, prin care mucenicii s-au întărit;

Bucură-te, prin care sfinţii cu daruri s-au împodobit;

Bucură-te, că pe pustnici, nevăzut i-ai însoţit;

Bucură-te, care pe călugări i-ai povăţuit;

Bucură-te, care pe preoţi în slujire i-ai întărit;

Bucură-te, că pe maici în răbdare sfântă le-ai îmbrăcat;

Bucură-te, că pe cei din lume i-ai luminat;

Bucură-te, tainicilor rugători putere le-ai dat;

Bucură-te, că şi necredincioşilor mila ta le-ai arătat;

Bucură-te, că la pruncii lumii de grijă le-ai purtat;

Bucură-te, că pe toţi, cu dragostea ta i-ai înconjurat;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 12

De mila Ta, Doamne, e plin pământul, căci ochiul Tău a toatevăzător peste noi toţi priveşte. Sufletul curat de Duhul Tău se lipeşte, şi la umbra aripilor Tale se odihneşte, ca unul care întru totul în Domnul nădăjduieşte. Pentru aceasta, Îţi cântăm, cu mulţumire: Aliluia!

Icos 12

Minunate, şi dulci ca mierea sunt, PreaSfântă, îndurările tale faţă de noi, căci pentru tine, Cel necuprins se coboară tainic în Sfântul Potir, merinde să dăruiască la tot omul, care în mreaja milelor tale e prins. Pentru măreţia milostivirii tale mântuitoare Stăpână, te slăvesc îngerii-n cer, şi pe pământ te cinsteşte făptura, cântând:

Bucură-te, că Rug aprins şi nears te-ai dovedit;

Bucură-te, că din tine pomul Vieţii a înflorit;

Bucură-te, că din vechime de venirea lui Mesia s-a vorbit;

Bucură-te, că Maica lui Dumnezeu a fi, ţie ţi-a fost rânduit;

Bucură-te, că multe alături de Hristos cu supunere ai suferit;

Bucură-te, că Domnul putere nebănuită ţi-a dat;

Bucură-te, că la rugăciunea ta, Fiul, din cer a căutat;

Bucură-te, că la cererea ta, să-i stai alături te-a luat;

Bucură-te, că Împărăteasă cerească şi noi te-am aflat;

Bucură-te, că mijlocitoare lumii Domnul te-a arătat;

Bucură-te, Acoperământul lumii cel binecuvântat;

Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, nădejdea creştinilor!

Condac 13

Cădem la tine, Maica lui Dumnezeu, ca la Maica noastră a tuturor, şi ţie îţi spunem durerile inimii noastre, ca să ne trimiţi harul tău cel lucrător şi a toate mântuitor. Ca desfătându-ne de lumina şi de dulceaţa ta cea cerească, să îţi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!!

Apoi: Icos 1 şi Condac 1, urmate de: Rugăciunea

Domnului să ne rugăm:

Doamne, numele tău este Milă: nu înceta să ne ierţi, pentru rugăciunile celei ce Te-a născut, şi pentru durerea ei cea mare, când pe Cruce, Jertfa de voie Tu ai primit. E Maica Ta, şi Maica noastră, care prin darul Tău, lumea toată ocroteşte şi rugătorilor Tăi mijloceşte.

La tine alergăm PreaSfântă, cu ochii noştri la tine căutăm, şi mâinile noastre, Fiului tău şi ţie le ridicăm. Tu eşti nădejdea vieţii noastre, izvor viu mântuitor, adâncul milei şi-al îndurărilor, odihna sufletelor noastre, lauda familiilor creştine, slava Bisericii sfinte, scutul neamului şi-al ţării noastre, scară nouă la cer.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Înapoi la lista de acatiste